Am început grădinița recent. Avem vreo 2,3 săptămâni la creșă. Sincer, îmi era frică la început, eu, mama, care retrăiește pentru tot. Prima zi a fost cu câteva scene... de lacrimi și sfârșituri de lume în miniatură, cu brațele întinse după mine și priviri care mă înjunghiau. Îmi părea rău, mă întrebam dacă e prea devreme, dacă fac bine. Dar apoi, ce sa vezi? A doua zi a venit cu o pictură cu două puncte și o linie, pe care a numit-o "Mama și eu". A treia zi a mers de la sine mâna în mână cu educatoarea. A patra zi a râs până i s-a făcut rău de la un joc cu bulă. Acum, după aceste săptămâni scurte, se trezește zâmbind și întreabă: "Mergem la grădiniță?" Iar când o las, se întoarce, îmi dă un pupic și aleargă spre prietenii ei. Și eu, care am plâns în mașină după ce am lăsat-o prima oară, acum plâng de bucurie când o văd atât de fericită și deadaptată. Mi-am dat seama că nu este un sfârșit, ci un început frumos pentru amândouă. Ea își construiește o lume mică, iar eu învăț, încetul cu încetul, să-i ofer rădăcini, dar și aripi. Mulțumesc dnei psiholog si educatoarelor ca ati avut rabdare cu mine si drag pentru fetita mea. Maria Bradu
Am procurat o canapea de la compania Diamanti. Suntem foarte mulțumiți! Recomand cu foarte mare încredere. Igor Sclifos
