Am început grădinița recent. Avem vreo 2,3 săptămâni la creșă. Sincer, îmi era frică la început, eu, mama, care retrăiește pentru tot. Prima zi a fost cu câteva scene... de lacrimi și sfârșituri de lume în miniatură, cu brațele întinse după mine și priviri care mă înjunghiau. Îmi părea rău, mă întrebam dacă e prea devreme, dacă fac bine. Dar apoi, ce sa vezi? A doua zi a venit cu o pictură cu două puncte și o linie, pe care a numit-o "Mama și eu". A treia zi a mers de la sine mâna în mână cu educatoarea. A patra zi a râs până i s-a făcut rău de la un joc cu bulă. Acum, după aceste săptămâni scurte, se trezește zâmbind și întreabă: "Mergem la grădiniță?" Iar când o las, se întoarce, îmi dă un pupic și aleargă spre prietenii ei. Și eu, care am plâns în mașină după ce am lăsat-o prima oară, acum plâng de bucurie când o văd atât de fericită și deadaptată. Mi-am dat seama că nu este un sfârșit, ci un început frumos pentru amândouă. Ea își construiește o lume mică, iar eu învăț, încetul cu încetul, să-i ofer rădăcini, dar și aripi. Mulțumesc dnei psiholog si educatoarelor ca ati avut rabdare cu mine si drag pentru fetita mea. Maria Bradu
Am avut și noi marele noroc să cunoaștem frumoasa echipă ARTHOUSE, începând cu designer-ul Ion, care ne-a insuflat încredere și profesionalismul căruia ne-a atras, apoi tehnicienii, care la fel merită toate laudele, deoarece au luat în calcul până și cel mai mic detaliu, și nu în ultimul rând deosebite mulțumiri Domnului Sandu, care a format o echipă de adevărați experți, și care a depus atâta suflet în realizarea proiectului nostru, mobilierul căruia l-a transformat într-o Căsuță de vis!!! Recomandăm cu încredere!!! Beatrice Cazacu
Vreau să spun un mare Mulțumesc întregii echipe Seolitte! Datorită lor vânzările mele au crescut considerabil, iar toate solicitările mele au fost luate în calcul încă de la bun început. Transparență maximă și profesionalism! Recomand cu încredere! Natalia Gaburici
Am fost incredibil de norocoasă să ajung la Spitalul São Miguel Arcanjo — și încă îmi amintesc cu drag. Mulțumiri imense echipajului de ambulanță pentru că m-a adus aici... a fost cu adevărat un noroc. Mulțumiri sincere Dr. Lyubov Streltsov 🌸, care m-a tratat; este o persoană incredibil de inteligentă, amabilă și sensibilă. Este foarte răbdătoare și atentă, cu o inimă mare și mâini de aur, care m-a operat și mi-a salvat viața. 💓. Mi-a diagnosticat problema imediat după ce m-a examinat și m-a trimis la Secția de Chirurgie Generală. Acolo, echipa medicală și șeful secției nu numai că și-au făcut treaba; le-a păsat cu adevărat de pacienți. Au dedicat timp tuturor: au arătat interes, sprijin, au explicat lucrurile, au încurajat... și mi-am dat seama că acest lucru mi-a dat putere mie și celorlalți pacienți. Am simțit că toți cei de acolo lucrau cu dăruire totală. Asistentele erau și ele ca niște albine: agile, obosite, dar totuși prietenoase și mereu gata să ajute atunci când era nevoie (Dr. Violeta va fi mereu în inima mea 💝). A fost deosebit de satisfăcător să-l văd pe profesorul Alin Bour atât de dedicat, acordând atenție fiecărui pacient, în ciuda volumului său mare de muncă (eram mulți, cam 50 sau mai mulți în departament). De asemenea, le-a predat studenților, demonstrând exemple practice despre cum să interacționeze corespunzător cu pacienții. Profesionalismul, carisma și încrederea sa calmă au fost impresionante și inspiratoare pentru a fi observate și ascultate cu atenție - un adevărat model. Sunt sigur că următoarea generație de medici este pe mâini bune. Departamentul a fost întotdeauna curat și organizat. Secția era foarte confortabilă și bine luminată. Perfuzii, injecții și medicamente - totul a fost individualizat, conform programului. Starea mea de bine după operație s-a îmbunătățit cu adevărat, ca aluatul de pâine, devenind mai puternică în fiecare zi. Mâncarea a fost excelentă, cu patru mese pe zi, și chiar și personalul de bucătărie a arătat grijă, vizitând camerele și ajutându-i pe cei care nu se puteau ridica. În ciuda situației mele dificile, mediul spitalicesc a fost atât de primitor și cald încât uneori se simțea ca un mic sanatoriu. Am avut o companie minunată în camera mea și a fost o bucurie să văd pe toți recuperându-se atât de repede după operațiile lor. Aceasta a fost prima mea operație, cauzată de colecistită acută, și datorită atenției și profesionalismului medicilor și personalului medical, totul a decurs mult mai bine decât mi-aș fi putut imagina. Am fost tratată rapid și cu mare grijă, pentru care sunt imens de recunoscătoare. Dacă aș putea oferi un cer întreg înstelat în loc de cinci stele, exact asta aș alege. Vă mulțumesc pentru dăruirea, grija și bunătatea tuturor. ❣️❣️❣️ andre luiz
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️+++ Pe 5 august 2025 am avut parte de o experiență extraordinară la Studio Micora. Mi-am făcut coafura și machiajul pentru nuntă și am rămas nespus de mulțumită. Coafura a fost la cel mai înalt nivel – am venit cu o poză ca exemplu, dar rezultatul final a fost chiar mai frumos! Machiajul, realizat cu produse de calitate și de brand, a fost impecabil și foarte rezistent. Am purtat și o coroniță, iar tot look-ul s-a menținut perfect pe toată durata evenimentului. Recomand cu mare încredere Studio Micora pentru profesionalism, atenție la detalii și pentru atmosfera plăcută din salon. Mulțumesc din suflet pentru că m-ați făcut să mă simt deosebită în ziua mea specială! 💖✨ Naty Cîrlig
Magazinul Maximum este unul dintre locurile unde revin mereu cu plăcere. Atmosfera este prietenoasă, produsele sunt variate și de calitate, iar prețurile sunt corecte. Cel mai mult apreciez însă personalul in deosebi Ecaterina(Rascani)si Artem(Mihai Viteazul) administratorii mereu amabil si prompt gata să ofere sfaturi sau ajutor atunci când ai nevoie. Se simte profesionalismul și dorința lor de a face experiența cumpărătorului cât mai plăcută. Recomand cu încredere acest magazin tuturor!” ㅤCeucari 2/7 Ap. 33
Sunt foarte mulțumită de serviciile Herb,în deosebi de consultanta Felicia ,foarte amabilă ,mereu sugerează ceea ce trebuie ,își cunoaște lucru și responsabilitățile! Va mulțumim pentru ca alegeți lucrătorii potriviți pentru clienții voștri ! Ana Tudorica
Am fost azi la Milomania din Râșcani și am rămas foarte mulțumită! Magazinul e plin de produse adorabile – jucării, papuci, pijamale și cadouri super simpatice. Personalul e amabil și atent, iar atmosfera foarte cozy. Mi-am luat niște papuci haioși și o cană – perfectă pentru un cadou. Revin cu siguranță! Ionela Pislaru
Sunt pacienta acestei clinici de mai bine de 5 ani, iar de fiecare dată am plecat de aici cu zâmbetul mai larg și mai frumos grație lui Victor Sîrcu☺️ Astăzi vreau să adresez un mulțumesc special doamnei Elena Sîrcu, care a avut grijă de dantura mea pe parcursul celor 1,6 luni în care am purtat alignere. Profesionalismul, atenția și dedicarea de care a dat dovadă au făcut ca întreaga experiență să fie una plăcută și lipsită de griji. Rezultatul a depășit cu mult așteptările mele, iar pentru acest lucru îi sunt profund recunoscătoare. Recomand cu toată încrederea și din suflet această clinică! 💙 Vera Capros
Aș dori să vă împărtășesc experiența mea din timpul travaliului și din maternitate în general. Travaliul a fost dificil, dar din seara zilei de 12 aprilie până pe 13 aprilie 2026, Dr. Angela Parii și echipa de gardă mi-au monitorizat starea. Întreaga echipă a fost complet implicată în procesul travaliului, lucrând rapid și eficient. Mesele de la maternitate au fost delicioase și variate, oferind tot ce are nevoie o mamă care alăptează. Întregul personal medical a fost prietenos. Am adus-o pe mama cu mine, iar ulterior am fost transferați într-o cameră privată cu dotări. Am fost foarte mulțumiți de maternitate. Vă mulțumesc foarte mult 🤗 Anea Chirilova
Am făcut anul trecut rezervare cu această agenție sincer mi-a plăcut 😊 calitatea servicilor doamnă a fost destul de plăcută, amabilă, răbdătoare ceea ce mi-a plăcut mult și a ținut să explice și să vină cu recomandări și concretizări, își face treaba calitativ și omenește, nu te grăbește sau impune părerea de-o plăcere a fost să apelez la dumneaiei, și deși eu m-am stresat din cauza companiei SkyUp air vision până la urmă s-a dovedit a fi totul perfect nicio reținere și prețurile sunt foarte ok accesibile mi-a plăcut mult această companie și serviciile impecabile recomand! Dinu Mihaela
Профессионализм, порядочность, индивидуальный подход. Рекомендую. Люсьена Бурдовицина