Click To GET
Click To See Your Best Match
Am avut și noi marele noroc să cunoaștem frumoasa echipă ARTHOUSE, începând cu designer-ul Ion, care ne-a insuflat încredere și profesionalismul căruia ne-a atras, apoi tehnicienii, care la fel merită toate laudele, deoarece au luat în calcul până și cel mai mic detaliu, și nu în ultimul rând deosebite mulțumiri Domnului Sandu, care a format o echipă de adevărați experți, și care a depus atâta suflet în realizarea proiectului nostru, mobilierul căruia l-a transformat într-o Căsuță de vis!!! Recomandăm cu încredere!!! Beatrice Cazacu
Am început grădinița recent. Avem vreo 2,3 săptămâni la creșă. Sincer, îmi era frică la început, eu, mama, care retrăiește pentru tot. Prima zi a fost cu câteva scene... de lacrimi și sfârșituri de lume în miniatură, cu brațele întinse după mine și priviri care mă înjunghiau. Îmi părea rău, mă întrebam dacă e prea devreme, dacă fac bine. Dar apoi, ce sa vezi? A doua zi a venit cu o pictură cu două puncte și o linie, pe care a numit-o "Mama și eu". A treia zi a mers de la sine mâna în mână cu educatoarea. A patra zi a râs până i s-a făcut rău de la un joc cu bulă. Acum, după aceste săptămâni scurte, se trezește zâmbind și întreabă: "Mergem la grădiniță?" Iar când o las, se întoarce, îmi dă un pupic și aleargă spre prietenii ei. Și eu, care am plâns în mașină după ce am lăsat-o prima oară, acum plâng de bucurie când o văd atât de fericită și deadaptată. Mi-am dat seama că nu este un sfârșit, ci un început frumos pentru amândouă. Ea își construiește o lume mică, iar eu învăț, încetul cu încetul, să-i ofer rădăcini, dar și aripi. Mulțumesc dnei psiholog si educatoarelor ca ati avut rabdare cu mine si drag pentru fetita mea. Maria Bradu
Sunt foarte mulțumită de serviciile salonului dvs, în plus deservirea este una foarte calitativă și plăcută! Vă mulțumesc eu și câinișorul meu Neve! 🫶🏻 Erica Gogu
Constant la serviciu, cu copiii acasă, nu avem întotdeauna timp să facem o curățenie bună. Comandăm servicii de curățenie de la această companie de 2-3 ori pe an. Oferă o abordare excelentă, umană, cu prețuri rezonabile - îi recomand cu căldură. Având în vedere toate produsele de curățenie și timpul petrecut, este mai bine pentru mine să-mi fac treaba, iar copiii să și-o facă pe a lor 🤣🤣🤣 Gennady Kiforisen
⭐⭐⭐⭐⭐ Am fost foarte mulțumit de serviciile oferite de Titan Autoservice. Încă de la primul contact telefonic am fost tratat amabil și respectuos. La fața locului, personalul a dat dovadă de profesionalism și seriozitate. Au verificat mașina, au depistat problema și au remediat-o rapid și eficient. Recomand cu încredere acest service! Mulțumesc echipei pentru atitudine și pentru lucrul bine făcut. Vadim Petrov
Un service GSM de calitate lucrează operativ și calitativ colectiv prietenos lucrul se execută atent fără greșeli cegodari Cristi
Serviciu foarte bun! Mulțumesc tuturor, fac tot posibilul să se asigure că nu ți se impune nimic, toată lumea răspunde prompt, mi-a plăcut foarte mult. сергей юрьевич
Salon extraordinar. Atmosfera plăcută iar domnișoarele de acolo dornice să-ți ofere totul la cel mai înalt nivel și cu o dospozitie bună ☺️. Maria vozneac
Отдыхали в Коста Дорада и безмерно благодарны подборкой гостиницы и помощи в организационных моментах непосредственно в самой Испании!Размик,супер отзывчивый сотрудник -отдельное спасибо Вам за содействие в посещении Саграда Фамилия,у нас остались неизгладимые впечатления!Также приятно впечатлены организованностью работы представителей в Барселоне! Алекс профессионал своего дела и интересовался нами всю нашу поездку-это очень приятно и супер ценно Lily Lee
Am rămas foarte mulțumită de experiența mea la American Medical Center. Personalul a fost foarte amabil și atent, iar medicii profesioniști și implicați. Totul a fost organizat, curat și modern, iar consultația mi-a oferit încredere și confort. Recomand cu drag această clinică pentru serviciile medicale de calitate. Violeta Mititelu
Buna ziua la toti ! Mi-a placut mult atarnarea profesionala a doamnei notar ! Totul se face rapid si profesionist ,+la toate se da o consultatie deplina si transparenta ! Merci mult! Recomand ! Ghenadii Popescu