Am început grădinița recent. Avem vreo 2,3 săptămâni la creșă. Sincer, îmi era frică la început, eu, mama, care retrăiește pentru tot. Prima zi a fost cu câteva scene... de lacrimi și sfârșituri de lume în miniatură, cu brațele întinse după mine și priviri care mă înjunghiau. Îmi părea rău, mă întrebam dacă e prea devreme, dacă fac bine. Dar apoi, ce sa vezi? A doua zi a venit cu o pictură cu două puncte și o linie, pe care a numit-o "Mama și eu". A treia zi a mers de la sine mâna în mână cu educatoarea. A patra zi a râs până i s-a făcut rău de la un joc cu bulă. Acum, după aceste săptămâni scurte, se trezește zâmbind și întreabă: "Mergem la grădiniță?" Iar când o las, se întoarce, îmi dă un pupic și aleargă spre prietenii ei. Și eu, care am plâns în mașină după ce am lăsat-o prima oară, acum plâng de bucurie când o văd atât de fericită și deadaptată. Mi-am dat seama că nu este un sfârșit, ci un început frumos pentru amândouă. Ea își construiește o lume mică, iar eu învăț, încetul cu încetul, să-i ofer rădăcini, dar și aripi. Mulțumesc dnei psiholog si educatoarelor ca ati avut rabdare cu mine si drag pentru fetita mea. Maria Bradu
Mâncarea este foarte gustoasă , porțiile sunt generoase, iar atmosfera este plăcută și primitoare. Totul a fost proaspăt, bine pregătit și servit într-un timp rezonabil. Un mare plus îl oferă personalul, în special domnișoara Eugenia, care este extrem de amabilă, atentă și mereu cu zâmbetul pe buze. Ne-a făcut să ne simțim bineveniți și s-a asigurat că totul este perfect pe parcursul vizitei. Un astfel de angajat face diferența! Recomand cu mare drag acest local și cu siguranță vom reveni!” Ecaterina Jerep
Am avut o experiență foarte plăcută la Mojito. Atmosfera este frumoasă, mâncarea gustoasă, iar servirea a fost excelentă. Olga, ospătărița noastră, a fost foarte amabilă, atentă și profesionistă pe tot parcursul vizitei. Ne-a făcut să ne simțim binevenite și s-a asigurat că totul este în regulă. Cu siguranță vom reveni ❤️ Sorina
Mancare: am incercat aici Ciulama de pui cu mamaliguta care a fost delicioasa, recomand. Limonada de caise parea interesanta, insa nu a fost ok deloc. Locatia este mare, spațioasă, insa e foarte mare galagie, poate se da muzica mai tare sa acopere cat de cat. Angajatii sunt ok, zambitori. Marius Eana
Atmosferă foarte plăcută, mulțumesc în special domnișoarei Anastasia pentru serviciu top și ospitalitate de nota 10! Dan Julea
mie mi-a placut foarte mult. Mereu cand vin comand sushi bowl cu somon e preferatul meu Ecaterina
Foarte gustos și o atmosferă plăcută 😍 Mereu revin cu drag în acest local. Mulțumim pentru personal politicos. Dragalina Juc
Mâncare extraordinara si personal amabil. Nimic de reprosat. Revenim sigur 😁 Florin Vlad
Atmosfera si mâncarea de nota 10 iar chelnerii foarte prietenoși, mai ales Bogdan băiatul de la bar Gheorghe Bîrlădeanu