Click To GET
Click To See Your Best Match
Am început grădinița recent. Avem vreo 2,3 săptămâni la creșă. Sincer, îmi era frică la început, eu, mama, care retrăiește pentru tot. Prima zi a fost cu câteva scene... de lacrimi și sfârșituri de lume în miniatură, cu brațele întinse după mine și priviri care mă înjunghiau. Îmi părea rău, mă întrebam dacă e prea devreme, dacă fac bine. Dar apoi, ce sa vezi? A doua zi a venit cu o pictură cu două puncte și o linie, pe care a numit-o "Mama și eu". A treia zi a mers de la sine mâna în mână cu educatoarea. A patra zi a râs până i s-a făcut rău de la un joc cu bulă. Acum, după aceste săptămâni scurte, se trezește zâmbind și întreabă: "Mergem la grădiniță?" Iar când o las, se întoarce, îmi dă un pupic și aleargă spre prietenii ei. Și eu, care am plâns în mașină după ce am lăsat-o prima oară, acum plâng de bucurie când o văd atât de fericită și deadaptată. Mi-am dat seama că nu este un sfârșit, ci un început frumos pentru amândouă. Ea își construiește o lume mică, iar eu învăț, încetul cu încetul, să-i ofer rădăcini, dar și aripi. Mulțumesc dnei psiholog si educatoarelor ca ati avut rabdare cu mine si drag pentru fetita mea. Maria Bradu
Am avut și noi marele noroc să cunoaștem frumoasa echipă ARTHOUSE, începând cu designer-ul Ion, care ne-a insuflat încredere și profesionalismul căruia ne-a atras, apoi tehnicienii, care la fel merită toate laudele, deoarece au luat în calcul până și cel mai mic detaliu, și nu în ultimul rând deosebite mulțumiri Domnului Sandu, care a format o echipă de adevărați experți, și care a depus atâta suflet în realizarea proiectului nostru, mobilierul căruia l-a transformat într-o Căsuță de vis!!! Recomandăm cu încredere!!! Beatrice Cazacu
In judecătorie curat, cald, ordine, doar că vin la ședința sa aflu că judecătoarea a fost anunțată dimineața că are un seminar și trebuie să fie obligatoriu prezentă. Lilia Strimbanu
Particip la workshop-ul TWINNING PROJECT MD 13ENPI JH0317 (MD29) “Capacity Building of the National Center for Personal Data Protection of the Republic of Moldova” Background Андрей Георгица
Mulțumesc mult! Pentru atenție mamei de 87 ani Domnul Cristian ..mulțumesc pentru atenție .. și încă mare mulțumirea doamnei de la birou de informare mama mea va doresc sănătate și la mulți ani!!₽ Natalia Iacovleva
ANSA joacă un rol esențial în asigurarea siguranței alimentare din Moldova. Munca depusă pentru protejarea consumatorilor și menținerea standardelor de calitate este de apreciat! Dorin Munteanu
had an appointment, 10 minutes took me to apply for a new passport, and this was with a 5 minutes technical issue. Wonderful service Ana Roponica-Strelciuc
Excellent service with efficient handling and great attention to detail Vlad Bursa
Suntem clienți fideli și la fiecare vizita am avut parte de abordare profesionistă și călduroasă! Octeabrina Cervinschi